Wellness

Irina Spânu, antrenor profesionist de înot: "În cât timp învăţ să înot?"

Prin prisma meseriei de antrenor de înot sunt adesea întrebată: „În cât timp pot învăța să înot?” sau „În câte ședințe va învăța copilul meu să înoate?”.

Persoana care va oferi drept răspuns o durată concretă sau un număr exact de ședinte nu va face altceva decât să inducă în eroare, dorind poate să convingă de abilităţile sale de antrenor. Iată de ce, voi explica pe îndelete.

Fiecare dintre noi are propria capacitate de a învăţa înotul, iar această capacitate stă sub influenţa unei multitudini de factori.

Indoor Pool Premium Wellness Institute

Psihologic vorbind, ar trebui să nu avem deloc frică de apă sau o problemă de adaptare în mediul acvatic - apa în urechi, scufundări, clor sau alţi factori care ne împiedică să ne „împrietenim” cu apa efectiv. Primul aspect evident este că o persoană care nu are teamă de apă va învăţa să înoate mai rapid faţă de o persoană cu astfel de reticenţe.

Din punct de vedere fizic, ar trebui să avem o capacitate motrică ridicată care să ne ajute în coordonarea membrelor inferioare şi superioare.

Ce sunt motricitatea şi coordonarea? Motricitatea este o propritate a celulelor nervoase de a determina contracţii musculare, iar coordonarea/îndemânarea este una dintre calităţile motrice. Nivelul de dezvoltare al celorlalte calităţi motrice -viteză, forţă, rezistenţă şi supleţe- influenţează, alături de experienţa motrică, coordonarea mişcărilor. Mobilitatea (uşurinţa sau naturaleţea cu care executăm anumite mişcări) are, la rândul ei, un impact puternic asupra capacităţii noastre de a învăţa înotul.

Ceea ce trebuie să reţinem este că absolut toate calităţile motrice pot fi dezvoltate prin antrenamente specifice, „asistând” astfel procesul de învăţare.

Viteza de reacţie, forţa, rezistenţa şi frica de apă variază de la o persoană la alta şi în funcţie de ele vom învăţa să înotăm mai repede sau mai târziu. Un caz aparte este cel al fumătorilor care pot avea dificultăţi cu respiraţia şi oboseala, deci o capacitate respiratorie scăzută.

Revenind la întrebarea iniţială, răspunsul depinde de toţi factorii enumeraţi. Este imposibil de estimat un timp sau un număr de şedinţe în care o persoană va fi capabilă să înveţe să înoate. Aşa cum am explicat şi cu altă ocazie, fiecare persoană este diferită, unică şi are nevoi variate, motiv pentru care nu putem generaliza!

Vă propun un test: cât de bine ştiţi dacă vă este frică de apă, ştiţi dacă aveţi un disconfort în mediul acvatic sau cât de dezvoltate vă sunt calităţile motrice? Cel mai probabil nu veţi putea oferi un răspuns exact. În acest caz, ar putea antrenorul de înot să răspundă acestor întrebări înainte să vă cunoască? Desigur că nu!