Recuperare

Tulburările de statică ale piciorului

Foarte multe aspecte patologice ale staticii vertebrale sunt generate de dezechilibre scheletale prezente la distanță.

Exemplul cel mai frecvent îl constituie piciorul plat. Diagnosticat sau nu în prima copilărie, piciorul plat preocupă părinții cel puțin în prima perioadă de viaţă a copilului: în acest interval, părinții înțeleg importanţa asistării piciorului prin ghetuţe ortopedice și ulterior, susținătoare plantare. O dată cu creșterea copilului, mai ales la vârsta adolescenţei, tinerii își conving părinții că nu mai este necesară asistarea piciorului: pe de-o parte, doresc să poarte alte piese de încălțăminte, despre care cred că nu sunt compatibile cu susținătoarele plantare, sau sunt convinși, atât copiii cât și părinții, că o dată cu creșterea, piciorul plat "s-a vindecat".

Eroarea este foarte mare, și conduce în evoluția scheletului, la tulburări complexe: piciorul plat evoluează, se accentuează devenind valg, genunchii încep să se apropie și se deformează și ei în valg (genunchi în X), apar tulburări la nivelul şoldurilor și chiar al coloanei lombare.

Piciorul plat-valg neasistat evoluează în timp spre hallux valgus (monturi), care asociază deformări complexe ale degetelor, astfel că, la vârsta adultă, deformările compromit mersul și, uneori, limitează progresiv tipurile de pantofi accesibili.

Vă propunem o atitudine corectă faţă de piciorul plat. Inițial, este nevoie de o evaluare podometrică pe care o putem realiza în clinică, pe baza sistemului baropodometric de care dispunem; rezultatele evaluării vor fundamenta atât prescripția personalizată de susținătoare plantare, cât și programul kinetic de tonifiere și reconfigurare plantară.

Evaluarea funcțională trebuie să privească și eventualele afectări scheletice asociate - genu valg, tulburări de statică ale coloanei și/sau ale bazinului.

În continuare, inițiem și monitorizăm programul kinetic dedicat pentru piciorul plat și pentru eventualele afectări scheletice asociate, folosind aparatele de tonifiere musculară de care dispunem, ca și o gamă largă de sisteme de kinetoterapie pasivă, pasivo-activă și activă asistată.

Vă aşteptăm la clinica de recuperare medicală Premium Wellness Institute pentru stabilirea unui tratament periodic în funcție de evoluţie, monitorizarea permanentă şi prevenirea neplăcerilor de statică și mers.

Prof. univ. dr. Elena-Luminiţa Sidenco