Nutritie Wellness

INTERVIU Mihaela Kontek, instructor fitness: Sportul mă ajută să am un corp armonios și sănătos, să îndepărtez stresul cotidian și să mă încarc cu energie pozitivă

În copilărie a fost supraponderală, iar în prezent, îi învață pe alții ce înseamnă un stil de viață sănătos.

A urmat un regim de slăbire, însă nu a atins rezultatele scontate, așa că, pentru a-și îndeplini obiectivul de a scăpa de cât mai multe kilograme, a început să practice sport. Concluzia a fost aceea că regimul fără mișcare nu conduce întotdeauna la rezultatele dorite.

Pe parcursul anilor, a rămas fidelă antrenamentelor, fiind mulțumită că se poate menține în formă, chiar dacă mănâncă tot ce îi poftește inima. Secretul? Sportul practicat constant mărește rata metabolică.

Care este reacția românilor față de sport, ce înseamnă experiența Premium Wellness Institute, aflăm din interviul pe care Mihaela Kontek, una dintre cele mai apreciate antrenoare ale momentului, ni l-a acordat.

Când ai descoperit că sportul este domeniul în care îți dorești să profesezi?

Pasiunea pentru sport am descoperit-o încă din adoloescență. Totul a plecat de la faptul că eram supraponderală și chiar dacă urmasem un regim, nu am reușit să slăbesc atât cât îmi doream.

Ulterior, am realizat că fără mișcare nu aveam cum să îmi ating acest țel. Pasiunea pentru sport s-a intensificat de-a lungul timpului, așa că am reușit ca dintr-un hobby să urmez o carieră.

Ce exerciții practici zilnic?

Zilnic practic exerciții de forță și fac antrenamente cardio.

Ce alimente nu-ți lipsesc de la masă?

Niciodată nu îmi lipsesc legumele și fructele proaspete. Să nu uităm că acestea conțin antioxidanți și vitaminele A și C, având numeroase efecte benefice asupra organismului, printre care capacitatea de a reînnoi celulele organismului și prevenirea oxidării compușilor organici. Totodată, acestea vă vor ajuta să vă mențineți o greutate constantă.

Care este principalul sfat de care trebuie să țină cont clienții tăi atunci când practică un sport?

Principalul sfat pe care îl dau clienților mei este să nu sară niciodată peste încălzire înainte de antrenament, pentru a evita astfel accidentările.

Ce înseamnă din punctul tău de vedere un antrenor personal profesionist?

Un anterenor profesionist trebuie să se adapteze la capacitatea de efort și la scopul clientului, precum și la aptitudinile lui.

Care este percepția românilor vizavi de sport? A existat o tendință ascendentă sau descendentă anul acesta?

Majoritatea românilor au o atitudine pozitivă față de sport, aceștia relevând efectele benefice dintre practicarea unei activități în mod constant și starea de sănătate. Tendința în ceea ce privește practicarea sportului este ascendentă, ceea ce este un lucru foarte bun din punctul meu de vedere.

Care este sportul preferat al românilor? Care sunt principalele motive pentru care practică o activitate fizică?

Sportul mă ajută să am un corp armonios și sănătos, să îndepărtez stresul cotidian și să mă încarc cu energie pozitivă.

Antrenament individual sau antrenament de grup? Care este recomandarea ta și de ce?

Nu cred că este foarte important tipul de antrenament, ci mai degrabă determinarea și perseverența în practicarea acestuia. Antrenamentul de grup are avantajul spiritului competitiv care te stimulează, cel personal este adaptat fiecărei persoane în parte. Fiecare dintre cele două antrenamente menționate are avantaje, depinde de alegerea fiecăruia.

Ce servicii îți poate oferi un antrenor personal?

Un antrenor personal te îndrumă spre tipul de antrenament de care ai nevoie, te învață să execuți corect exercițiile și te stimulează în momentul în care depui efort, astfel încât să nu cedezi fix atunci când ești aproape să îți atingi obiectivul.

Cum ai descrie experiența Premium Wellness Institute?

Experiența Premium Wellness Institute este minunată! Îmi place să lucrez cu clienții care vin în acest loc, aceștia fiind receptivi la exercițiile pe care le propun.

La Premium Wellness Institute avem parte de un mediu plăcut și dispunem de aparatură performantă, ceea ce face ca antrenamentele să fie așteptate de către cei care le practică în mod regulat.

Cum sunt structurate antrenamentele?

Structura antrenamentelor presupune următoarele etape: încălzire, antrenamentul propriu zis și revenire, streching.

Care sunt cele 3 reguli de care trebuie să ținem cont ca să atingem o stare fizică și psihică bune?

Regulile sunt foarte simple. Acestea presupun perseverență, răbdare și optimism.

Care sunt principalele trenduri în domeniul fitnessului în prezent?

Trendurile actuale se referă cu precădere la antrenamentele de tip circuit intensitate medie și crescută.

După ce motto te ghidezi în sport?

Mă ghidez după vechiul dicton latin: ”O minte sănătoasă într-un corp sănătos”.

 

La Premium Wellness Institute, vei experimenta antrenamente dinamice, care te vor încărca de energie și vitalitate, astfel încât  să ieși din monotonia zilelor gri de toamnă.

Alege programul potrivit pentru tine, fie că vorbim de fitness, spinning, aerobic, spa sau înot.